C*** I**** I****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. Conform prev. art. 278 C.P.P., dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta Sentinţei penale pronunţată în dosarul nr. 321/309/2016 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, în sensul că, în ceea ce priveşte pe inculpatul C I-I, la alineatul III., teza finală se va trece " …urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare.", în loc de " …urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 3 luni închisoare." Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.12.2016I. În baza art. 335, alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 375 Cod pr.pen. condamnă pe inculpatul C I-I, cu datele personale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. II. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză (fapta din 14.11.2014) se află în concurs real cu infracţiunea (fapta din 22.02.2014) pentru care inculpatulului i s-a stabilit o pedeapsă de 10 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 317/05.12.2014. III. În baza art. 40, alin. 1 Cod penal rap. la art. 38, alin. 1 şi art. 39, alin.1 lit b Cod penal dispune contopirea pedepsei aplicate prin prezenta cu cea stabilită prin sentinţa penală nr. 317/05.12.2014 a Judecătoriei Zalău, urmând ca acesta să o execute pe cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 3 luni şi 10 zile în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 3 luni închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 lit.a-e Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei ?i orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit.d Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Bănişor sau a Şcolii Peceiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condiţiile art.57 rap. la art.52 din Legea nr.253/2013. În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c-e se comunică Serviciului de probaţiune Sălaj. În baza art.94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute în art.93 alin.3 se face de Serviciul de Probaţiune Sălaj. În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.12.2016, la sediul instanţei.
Hotarare 224/2016 din 06.12.2016amână pronuntarea pentru data de 06.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2016amâna pronuntarea pentru data de 29.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2016pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 14.09.2016