M***** J*****
InculpatP************ A***
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (2) proc. pen. condamnă inculpatul MIKLOS JOZSEF, aflat în prezent în P************ A***,la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin 1, art. 43 alin. 1 C. pen., şi art. 396 alin. 10 Cpp (faptă săvârşită în data de 05.01.2016). În baza art. 43 alin. 1 C.pen., art. 45 alin. 1 C. pen., adaugă pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin prezenta la 1619 zile închisoare reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 15 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 171/2006 a Tribunalului Mureş, definitivă la data de 25.08.2006 prin decizia penală nr. 114/2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, rezultând astfel pedeapsa principală de 2 luni şi 1619 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. (1969) - cu corespondent în art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi d) C. pen. pe o durată de 4 ani, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi. Deduce din durata pedepsei principale perioada 05.01.2016 – prezent. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 171/2006 a Tribunalului Mureş şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale nr. 171/2006 a Tribunalului Mureş. În baza art. 397 Cpp şi art. 1357 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de P************ A***. Obligă inculpatul la plata sumei de 46,64 lei în favoarea Penitenciarului Aiud cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea bunurilor distruse. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 215 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 260 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru faza de urmărire penală, respectiv suma de 520 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru camera preliminară, respectiv faza de judecată, urmează a fi achitate din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.01.2017.
Hotarare 39/2017 din 13.01.2017