P*** V*****
InculpatP*** D***** V*******
InculpatS***** R***** P*** D******* S****** A***** P*** O***** S***** C***** D* A***** P*** R*********** L****
Parte vătămată parte civilăÎn baza art. 107 alin.1 lit. c) din legea nr. 46/2008 cu aplicarea disp. art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P*** V*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăierea, fără drept, de arbori. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 107 alin.1 lit. a) din legea nr. 46/2008 cu aplicarea disp. art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P*** D***** V*******,la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăierea, fără drept, de arbori. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune, pentru ambii inculpaţi, suspendarea executării pedepselor sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani pentru inculpatul P*** V***** respectiv 2 ani pentru inculpatul P*** D***** V*******, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpaţii ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C.pen. impune inculpaţilor să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpaţii vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriilor Albeştii de Argeş sau Valea Danului, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, fiecare. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 107 alin.1 şi 2 C.pen., art. 112 alin.1 lit. b) şi alin.5 C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpatul P*** V***** a sumei de 264 lei reprezentând contravaloarea ferăstrăului mecanic folosit de acesta şi fiul său la doborârea arborilor. Admite acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ocolul Silvic Curtea de Argeş şi pe cale de consecinţă: Obligă inculpatul P*** V***** la plata în favoarea părţii civile a sumei de 6827,20 lei reprezentând prejudiciul material creat prin fapta ilicită Obligă inculpatul P*** D***** V******* la plata în favoarea părţii civile a sumei de 1921,25 lei reprezentând prejudiciul material creat prin fapta ilicită În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe fiecare dintre cei doi inculpaţi la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.03.2018
Hotarare 62/2018 din 08.03.2018Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se va face la data de 08.03.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2018Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpaţilor, pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată, având de susţinut o altă cauză la Tribunalul Dâmboviţa. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Se emite adresă expertului Brătescu Radu Ionuţ pentru a înainta o copie de pe amenajamentul silvic sau orice alt act din care rezultă că suprafaţa de pe care au fost tăiaţi arborii de către cei doi inculpaţi este încadrată în grupa 1 funcţională. Prorogă cererea expertului privind majorarea onorariului provizoriu după comunicarea relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017Admite cererea de amânare formulată de către domnul expert pentru a efectua şi depune lucrarea. Se revine cu adresă către expert Brătescu Radu Ionuţ, pentru a efectua şi depune lucrarea. Amână judecarea cauzei la data de 12.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 15.06.2017Încuviinţează din oficiu, proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură, cu următoarele obiective: - identificarea cioatelor arborilor tăiaţi de către cei 2 inculpaţi, urmând a se calcula valoarea arborilor tăiaţi de fiecare dintre inculpaţi; - să se calculeze valoarea arborilor în raport de preţul unui m.c. de masă lemnoasă pe picior valabil la data săvârşirii faptei precum şi în raport de zona funcţională a pădurii din care au fost tăiaţi; Prin tragere la sorţi, desemnează expert în persoana dl. Brătescu Radu Ionuţ. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 700 lei, urmând a fi suportat din fondurile speciale al Ministerului Justiţiei. Se emite adresă către dl. expert Brătescu Radu Ionuţ, pentru a i se aduce la cunoştinţă despre lucrarea ce o are de efectuat. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a se aduce la cunoştinţă despre numirea dl. Brătescu Radu Ionuţ. Se emite adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Argeş, pentru a se aduce despre onorariul provizoriu ce urmează a fi achitat din fondurile statului. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 06.04.2017Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpaţilor, pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la data de 06.04.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017