T****** E******
InculpatCondamnă pe inculpatul T****** E******, pentru săvârşirea infracţiunii de “ conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere ”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin(1) Cod penal, cu aplicarea şi a art. 375, 396 alin (10), ambele din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 92, 93 alin (1) lit a-e, alin(2) lit b), alin(3) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei sau orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă; - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii de comunitate; - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 zile, în localitatea de domiciliu, respectiv la Primăria Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava sau în localitatea învecinată la Primăria comunei Preuteşti, judeţul Suceava. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 teza finală, art. 92 alin. 3, art. 93 alin. 5 şi art. 96 Cod penal, cu privire la consecinţele la care se expune dacă va mai comite alte infracţiuni sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În temeiul art. 272 alin(1) Cod procedură penală, suma de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu- urmărire penală, Călina Ramona Lucia, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Fălticeni, judeţul Suceava. În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul sa plătească statului suma de 860 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei pentru faza de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 ianuarie 2017.
Hotarare 6/2017 din 19.01.2017Amână pronun?area la 19.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017