O****** O***************
InculpatÎn baza art. 337 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul O****** O***************, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Supravegherea executării măsurilor impuse inculpatului se execută de Serviciul de Probaţiune Ilfov, căruia se comunică datele prevăzute la literele c), d), e). În baza art.93 alin.2 lit.b C.pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei oraşului Buftea – Serviciul Întreţinere Domeniul Public, Privat, Iluminat Public, Spaţii verzi, Mecanizare şi Administrare sau în cadrul SC Ecovol SA Voluntari, la alegerea consilierului de probaţiune, în condiţiile art. 57 alin.1 rap. la art. 52 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice categorii de vehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice categorii de vehicule, pedeapsa accesorie urmând regimul pedepsei principale. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2016.
Hotarare 78/2016 din 17.03.2016Amână pronunţarea la data de 17.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2016faţă de lipsa martorului
Incheiere de sedinta din 03.02.2016