L*** L*****
PetentAdmite cererea formulată de petentul L*** L*****, de contopire a pedepselor, ca fondată. În temeiul art. 585 alin. 1 lit. a Cod pr.pen.cu referire la art. 33-34 Cod Penal anterior si cu aplicarea art. 5 Cod Penal; Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 30 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi e Cod Penal anterior pe o durată de 5 ani, stabilită prin sentinţa penală nr. 31/05.02.2014 a Tribunalului Tulcea definitivă la data de 11.02.2014 (prin necontestare) prin care s-a modificat pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 234/26.07.2010 a Tribunalului Constanţa definitivă la 29.04.2011 pentru fapte săvârşite la data de 01-02.08.2009 (ca urmare a aplicării art. 5 şi 6 din Noul Cod Penal şi art. 23 din lg. nr. 255/2013) în pedepsele componente astfel: - 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a, b şi e c.pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 176, lit. a, b şi d c.pen. anterior; - 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. b şi alin. 21, lit. a şi b c.pen. anterior; - 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 217, alin. 1 şi 4 c.pen. anterior; - 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 192, alin. 1 şi 2 c.pen. anterior; - 5 ani închisoare spor. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a, b şi e cod.pen. anterior, stabilită prin sentinţa penală nr. 31/05.02.2014 a Tribunalului Tulcea definitivă la data de 11.02.2014 (prin necontestare) prin care s-a modificat pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 129/24.03.2011 a Tribunalului Constanţa definitivă la 06.06.2011, pentru fapte comise la sfârşitul lunii octombrie 2007 (ca urmare a aplicării art. 5 şi 6 din Noul Cod Penal şi art. 23 din lg. nr. 255/2013) în pedepsele componente astfel: - 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a, b şi e c.pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 176, lit. d c.pen. anterior; - 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. b şi alin. 21, lit. a şi b c.pen. anterior; - 5 ani închisoare spor. Contopeşte pedepsele stabilite prin sentinţele penale anterioare – aşa cum au fost descontopite – in pedeapsa mai grea de 25 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a, b şi e cod.pen., la care aplică sporul de 5 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 30 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a, b şi e c.pen. anterior. Deduce din pedeapsa principală rezultantă durata executată de condamnat de la 21.08.2009, la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei inchisorii nr.39/104/88/2014 si nr.39 bis/104/88/2014 emise de Tribunalul Tulcea in baza sentinţei penale nr. 31/05.02.2014 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 130 lei se va deconta din fondurile MJ către B.A. Tulcea. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 140/2016 din 15.04.2016amînă pronunţarea la data de 15.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2016