R******** R**** F*****
InculpatŞ****** G****** R****
Parte civilăÎn temeiul dispoziţiilor art.345 alin.(1) şi (2) din Codul de procedură penală, respinge excepţia nelegalităţii actului de sesizare a instanţei, precum şi excepţia nelegalităţii efectuării actelor de urmărire penală, excepţie invocată de inculpat. În temeiul art.346 alin.(2) din Codul de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din data de 16.08.2016, emis în dosarul nr.324/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, prin care a fost trimis în judecată inculpatul R. R.F, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art.296 alin.2 raportat la art.193 alin.1 din Codul penal. În temeiul aceleiaşi norme, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul R.R.F. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţia putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 16 noiembrie 2016.
din 16.11.2016