D****** G** B*******
InculpatDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului Sentinţei penale nr.1171/14.12.2016 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 3248/258/2016. În temeiul art. 278 Cod procedură penală, alin.3 din dispozitiv se va înlocui cu textul având următorul cuprins: „În baza art.39 alin.(1) lit.b C.pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 11 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.” Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor rămâne neschimbate. În temeiul art. 278 alin. 3 Cod procedură penală, despre îndreptare se va face menţiune la sfârşitul sentinţei penale îndreptate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 16.12.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.12.2016În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Diaconu Beniamin la pedeapsa de 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.(1) C.pen. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.În baza art.39 alin.(1) lit.b C.pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art.91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 C.pen. În baza art.93 alin.(1) C.pen. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) va anunţa, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) va comunica schimbarea locului de muncă e) va comunica informaţii şi documente de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă. Datele prevăzute la lit. c) - e) vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art.93 alin.(2) lit.b) C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.(3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul serviciilor de pe lângă Primăria mun. Miercurea Ciuc sau Substaţia de Ambulanţă Plăieşii de Jos, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.Supravegherea executării acestor obligaţii se va face, conform art. 94 alin.(2) C.pen., de către Serviciul de Probaţiune Harghita. În baza art. 404 C.proc.pen., art. 91 alin.(4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art.404 alin.4 lit.i C.proc.pen., dispune anularea înscrisului falsificat, anume permisul de conducere cu nr.CD104429, ridicat de la inculpatul Diaconu Beniamin, aflat la fila nr.31 din dosarul de urmărire penală nr.456/P/2015.
Hotarare 1171/2016 din 14.12.2016solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 09.11.2016