N****** C******* R***
IntimatAdmite cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii pronunţată de către Judecătoria Aschaffenburg – Germania. Recunoaşte hotărârea nr. 303 Cs 111 Js 4789/15 dată de Judecătoria Aschaffenburg –Germania prin care Radu Nicolae Cristian (...) a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 400 euro pentru săvârşirea infracţiunii de escrocherie, prevăzută de art. 263 alin.1 din C.pen. german (faptă din data de 15.04.2015), şi obligat la 75 euro cheltuieli judiciare efectuate în cauză. În temeiul art.240 şi urm. din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu referire la art. 6 şi art. 8 din Decizia Cadru 214/2005 JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, dispune executarea hotărârii penale prin care Radu Nicolae Cristian a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 400 euro pentru infracţiunea de escrocherie, prevăzută de art. 263 alin.1 din C.pen. german, şi obligat la 75 euro cheltuieli judiciare, sancţiunea pecuniară totală fiind de 475 euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data pronunţării hotărârii (07.05.2015), respectiv 2.113, 51 lei. Comunică extras al prezentei hotărâri organelor fiscale competente, în vederea executării. În temeiul art. 247 din Legea nr.302/2004 dispune informarea autorităţii competente a statului emitent, asupra măsurilor dispuse. Cheltuielile judiciare, inclusiv cele privind traducerea dispozitivului sentinţei penale ce va fi comunicată autorităţii germane rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 02.03.2016.
Hotarare 88/2016 din 02.03.2016Pentru reluarea procedurii de citare cu privire la intimat.
Incheiere de sedinta din 03.02.2016