O**** T****
ReclamantO**** L*****
PârâtR**** C*******
PârâtAdmite cererea. Ia act şi consfinţeşte tranzacţia părţilor încheiată la data de 16.02.2018. Obligă reclamanta să plătească către stat suma de 6245,55 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat în cauză, în temeiul art. 50 indice 2 din OUG 51/2008. Constată că prin încheierea pronunţată la data de 02.03.2017 reclamantei i-a fost eşalonată taxa judiciară de timbru, în cuantum redus, în cuantum de 6245 lei în 20 de rate a câte 312,25 lei fiecare, având scadenţa în data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna aprilie 2017. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare numai pentru motive procedurale în ceea ce priveşte tranzacţia. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.02.2018.
Hotarare 2012/2018 din 16.02.2018Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele încheierii pronunţate în data de 02.02.2018, în sensul că se va menţiona că reclamantei O**** T****, în calitate de soţie supravieţuitoare, îi revine 2/8 din masa succesorală, iar nu 1/4, cum din eroare s-a menţionat. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.02.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.02.2018Admite în principiu cererea de chemare în judecată. Constată deschisă succesiunea defunctului Ogaru Tudor, decedat la data de 27.01.2014, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, .... Constată că au calitatea de moştenitori ai defunctului Ogaru Tudor, reclamanta O**** T**** în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1 din masa succesorală şi pârâţii O**** L***** şi R**** C*******, în calitate de descendenţi (copii) fiecare cu o cotă de 3/8 din masa succesorală. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Ogaru Tudor, decedat la data de 27.01.2014, se compune din dreptul de proprietate în cotă de 1/1 părţi asupra imobilului situat în Bucureşti, .... Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2018.
Incheiereadmitereinprincipiu din 02.02.2018Amână pronunţarea pe încheierea de admitere în principiu la data de 02.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.01.2018.
Incheiere de sedinta din 19.01.2018Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 19.01.2018 pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.12.2017.
Incheiere de sedinta din 18.12.2017Amână pronunţarea la 18.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2017Admite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Reduce taxa judiciară de timbru datorată de reclamantă cu 50%, respectiv de la 12490,55 lei la 6245 lei, pe care o eşalonează în 20 de rate a câte 312,25 lei fiecare, având scadenţa la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna aprilie 2017. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.03.2017.
Incheiere de sedinta din 02.03.2017Preschimbă termenul de judecată acordat la data de 03.03.2017 pentru data de 02.03.2017 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.02.2017.
Incheiere de sedinta din 15.02.2017