B**** D******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1), 4) c.proc.pen. raportat la art. 83 c.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului B**** D****** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. 1) c.pen.. În baza art. 83 alin. 1) c.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 c.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1) lit. c) - e) c.pen se comunică Serviciului de Probaţiune Constanţa. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 c.pen. privitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere impuse sau pentru neexecutarea obligaţiilor impuse, caz în care se va dispune aplicarea şi executarea efectivă a pedepsei şi cele privitoare la săvârşirea de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, caz în care pedeapsa pentru noua infracţiune se va calcula conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. În temeiul 274 alin. 1 c.proc.pen., instan?a obligă pe inculpatul B**** D****** la plata sumei de 1600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces (din care suma de 1500 de lei cheltuieli judiciare avansate pentru urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.06.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 813/2017 din 09.06.2017Conform art. 391 alin. 2 C.p.p.stabileste termen pentru pronuntare la data de 09.06.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2017Pe fondul cauzei: Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 26.05.2017. Cu privire la cererea de prelungire a dreptului de circulaţie: Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie, formulată de inculpatul B**** D****** . În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului B**** D******, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 21.05.2017, până la data de 19.06.2017, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se va comunica şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a avut loc fapta. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2017În vederea pregătirii apărării amână cauza si acordă termen la data de 17.05.2017.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie, formulată de inculpatul B**** D******. În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului B**** D******, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 21.04.2017, până la data de 20.05.2017, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se va comunica şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a avut loc fapta. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.04.2017. PREŞEDINTE
Incheiere de sedinta din 12.04.2017Pe fondul cauzei: Pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze un apărător ales amână cauza şi acordă termen la data de 10.05.2017. Cu privire la cererea de prelungire a dreptului de circulaţie:Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie, formulată de inculpatul B**** D****** . În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului B**** D******, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 22.03.2017, până la data de 20.04.2017, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se va comunica şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a avut loc fapta. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2017. PREŞEDINTE
Incheiere de sedinta din 15.03.2017