C*** N***
InculpatM******* S**** R****
InculpatT*** E****
Parte vătămată1. În baza art. 396 alin. 1, alin.2 C. proc. pen, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 43 al.5 c.p., condamnă pe inculpatul CO?A Nelu, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat,în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d C. pen. (faptă din 01/02.10.2015). În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 4 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. 2. În baza art. 396 alin. 1, alin.2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul MARINICĂ Sorin Romeo, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b), d) C. pen. (faptă din 01/02.10.2015). Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 811/18.03.2016 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosarul nr. 14176/325/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 751/A/09.06.2016 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art.85 al.1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. şi art. 15 al.2 din legea 187/2012, anulează suspendarea condi?ionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 811/18.03.2016 a Judecătoriei Timişoara. În baza art. 40 c.p. raportat la art. 38 alin. 1 CP şi art. 39 alin. 1 lit. b) CP, contopeşte cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) CP (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 45 alin. 5, cu aplicarea art. 45 alin. 3 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 1.380 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş(f.10). În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 1.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2017.
Hotarare 6499/2017 din 18.12.2017Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 18.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2017Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 15.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2017Pentru angajare apărător, acordă termen la 06.12.2017.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017La solciitarea inculpatului C.N., pentru angajare apărător şi pentru pregătirea apărării, acordă termen la data de 08.11.2017.
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Pentru prezentarea inculpaţilor, acordă termen la data de 11.10.2017.
Incheiere de sedinta din 27.09.2017Pentru efectuarae de verificări şi citarea inculpaţilor, acordă termen la data de 27.09.2017.
Incheiere de sedinta din 28.06.2017Pentru citarea inculpaţilor, acordă trmen la data de 28.06.2017.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Faţă de lipsa inculpaţilor,acordă termen la data de 14.06.2017.
Incheiere de sedinta din 03.05.2017