P******* M*********** C********
ReclamantR**** C*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANŢA în contradictoriu cu pârâtul R**** C*******. Obligă pârâtul să desfiinţeze lucrările reţinute în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 147750/21.11.2013, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Autorizează reclamantul ca, în caz de neîndeplinire de către pârât, în termenul stabilit de instanţă în acest scop, a sus-menţionatei obligaţii de a face, să procedeze, pe cheltuiala pârâtului, la aducerea la îndeplinire a obligaţiei de desfiinţare a construcţiei edificate nelegal stabilite prin prezenta hotărâre. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru. Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Constanţa în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.04.2019.
Hotarare 4285/2019 din 12.04.2019Amana pronuntarea la data de 12.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2019Temen pt a se face dovada intrarii in legalitate
Incheiere de sedinta din 01.02.2019Temrne pt a se face dovada intrarii in legalitate
Incheiere de sedinta din 23.11.2018Temrne pt a se face dovada intrarii in legalitate
Incheiere de sedinta din 28.09.2018Complet desfiinţat.
Pentru a face dovada intrării in legalitate.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018Pentru a se răspunde la adresa instanţei.
Incheiere de sedinta din 26.03.2018pentru a se intra in legalitate
Incheiere de sedinta din 15.01.2018pentru a face dovada intrării in legalitate
Incheiere de sedinta din 30.10.2017pentru a se face dovada obtinerii autorizatiei
Incheiere de sedinta din 04.09.2017pentru a se raspunde la adresa emisa de instanta
Incheiere de sedinta din 15.05.2017pentru a se raspunde la adresa instantei
Incheiere de sedinta din 13.03.2017