S* P****** M H****** S**
ReclamantB**** A****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. Polaris M. Holding S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B**** A****. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 449,76 lei reprezentând contravaloare prestări servicii. Constată caracterul abuziv al clauzei privind penalităţile de întârziere. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Turnu Măgurele. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 3.03.2017.
Incheiere finala dezinvestire 370/2017 din 03.03.2017Instanta verificand actele si lucrarile dosarului constat necesar repunerea cauzei pe rol pentru a se emite adresa catre reclamanta pentru a ne comunica daca solicita 434,30 lei reprezentand dobanda contractuala sau aceasta suma reprezinta penalitati, intrucat pe formular bifaţi rubrica dobanda contractuala iar in motivare precizati ca paratul şi-a însuşit la plată suma de 884,06 lei (449,76 lei + 434,30 lei penalitati).Fixeaza termen de judecata la 3.03.207 pewntru cand se vor cita partile. Data in camera de consiliu si pronuntata azi, 17.02.2017 in sedinta publica.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017Amână pronunţarea la data de 17.02.2017.Data in camera de consiliu ?i pronun?ata azi, 10.02.2017 în ?edin?a publica.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2017Acordă un nou termen de judecată pentru a se cita părţile, pârâtul urmând a se cita cu menţiunea de a preciza de ce anume probe înţelege să se folosească, de asemenea să indice numele şi adresa martorilor de care înţelege să se folosească, în vederea citării. Amână cauza la data de 10.02.2017, pentru când se cot cita părţile, pârâtul cu menţiunea de mai sus. Data in camera de consiliu ?i pronun?ata azi, 27.01.2017 în ?edin?a publica.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017