S***** O****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 şi 3 Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal, renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul S***** O**** (cetă?ean turc) – , trimis in judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 32 alin.1 raportat la art. 262 alin.1 din Codul penal, fals privind identitatea prevăzută de art. 327 alin.1 din Codul penal, ambele săvârşite în concurs ideal prevăzută de art. 38 alin.2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal aplică inculpatului S***** O**** un avertisment şi atrage atenţia acestuia asupra conduitei sale viitoare, în sensul de a nu mai comite infracţiuni, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni: posibilitatea condamnării sale, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin.(2) lit. b) Cod penal. Dispune anularea C.I. bulgărească cu nr. 123658797 care este contrafăcut (fals total) completat pe numele de Ahmed Denis care este contrafăcut (fals total), fila 29 dosar u.p. În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea sumei de 260 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad, reprezentând plata onorariu avocat desemnat din oficiu de către instanţă. În baza art.274 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.11.2016.
Hotarare 2505/2016 din 17.11.2016Fixează termen de pronunţare la 17.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2016T:10.11.2016, pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul atât la domiciliul ales cat si prin afisare la usa instantei, urmand ca citatiile să fie traduzse in limba turca .
Incheiere de sedinta din 22.09.2016T:22.09.2016,pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 23.06.2016