L**** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Lazăr Ioan (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu sediul ) Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 29.12.2012. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţei de pensie rezultate în urma revizuirii pensiei, calculată începând cu data de 29.12.2012. Respinge restul pretenţiilor reclamantului, ca nefondate. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 12 mai 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 599/2016 din 12.05.2016Amâna pronuntarea asupra sentintei pentru data de 12 mai 2016, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2016Amâna pronuntarea asupra sentinţei pentru data de 10 mai 2016, termen pentru care părţile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2016