A********** N******
ContestatorA******** R********** A**** S*
DebitorS* A******************** A**** S* P*** L********* J******* K*** R************ S***
IntimatS* A******************** A**** S* P*** A************ S****** B***** A******** C* S***** A***
DebitorA** G***
IntervenientRespinge, ca rămasă fără obiect, cererea de repunere în termenul de formulare a declaraţiei de creanţă. Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia împotriva tabelului preliminar al creanţelor. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor Insolvenţei, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.07.2018.
Hotarare 4574/2018 din 19.07.2018Amână pronunţarea la data de 19.07.2018, urmând ca pronunţarea să se facă prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 10.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.07.2018Amână pronunţarea la data de 10.07.2018, urmând ca pronunţarea să se facă prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 03.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.07.2018Amână pronunţarea la data de 03.07.2018, urmând ca pronunţarea să se facă prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2018pentru studiul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 26.03.2018pentru întocmirea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 29.01.2018pentru întocmirea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 16.10.2017Amână judecarea cauzei pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017Pentru citarea intervenientului forţat introdus în cauză.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016