U****** M***** A*****
InculpatR****** M***** F*****
InculpatI. În baza art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. rap. la art. 43 alin. 5 C.p. şi a art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul U****** M***** A***** … la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie (faptă din data de 04.10.2016). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U****** M***** A***** perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 27.10.2016 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menţine faţă de inculpatul U****** M***** A***** măsura arestului la domiciliu. II. În baza art. 48 alin. 1 şi art. 32 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Răducan Marian – Florin … la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de furt calificat (faptă din 29.09.2016). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Răducan Marian – Florin la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat (faptă din 04.10.2016). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.p. rap. la art. 38 alin. 1 C.p aplică inculpatului Răducan Marian – Florin pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, stabilită pentru cea de a doua infracţiune reţinută în sarcina sa, la care adaugă sporul de pedeapsă de 4 luni închisoare (reprezentând 1/3 din cuantumul primei pedepse de 1 an închisoare, aplicată inculpatului în prezenta cauză), în final inculpatul Răducan Marian – Florin urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C.p. rap. la art. 67 alin. 1 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului Răducan Marian – Florin, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 45 alin. 5 C.p. rap. la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului Răducan Marian – Florin, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C.p. Încredinţează supravegherea inculpatului Răducan Marian – Florin în sarcina Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov. În temeiul art. 93 alin. 1, 2 şi 3 CP, impune condamnatului Răducan Marian – Florin respectarea următoarelor obligaţii : să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de consilierii de probaţiune; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; să presteze pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul în cadrul Primăriei Găneasa, jud. Ilfov sau a Primăriei Voluntari, jud. Ilfov, în decurs de 1 an de la data rămânerii definitive a condamnării, conform programului ce va fi stabilit de către consilierii de probaţiune, în conformitate cu aptitudinilor fizico/educative ale inculpatului şi programului ce va fi stabilit de către consilierii de probaţiune, în acord cu legea de executare a pedepselor . Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Răducan Marian – Florin perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 27.10.2016 la zi. În baza art. 241 alin. 11 lit. a C.p.p. constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu a inculpatului Răducan Marian – Florin şi dispune punerea de îndată în libertate, dacă nu este arestat într-o altă cauză. Ia act că persoanele vătămate Muller Nasen Brigittte nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul art. 112 lit. e C.p. confiscă de la fiecare inculpat câte 65 de lei, sume sustrase din domiciliul persoanei vătămate Muller Nasen Brigittte. Dispune restituirea către inculpatul Răducan Marian – Florin a bunurilor indisponibilizate de la acesta, conform procesului verbal din data de 26.09.2016, încheiat de lucrătorii DGPMB – Sectorul 2 Poliţie – Serviciul Investigaţii Criminale (fila 112, vol. I dup). În temeiul 398 raportat la art. 274 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă fiecare inculpat la plata a câte 1200 de lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin 6 C.pr.pen onorariile, în cuantum de câte 690 de lei, cuvenite apărătorilor din oficiu, av. Ichim Raluca şi Dobre Laurenţia, rămân în sarcina statului, urmând a fi decontate din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.03.2017.
Hotarare 195/2017 din 21.03.2017stabileşte termen în vederea pronunăţării la data de 21.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2017