M**** D**** M****
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 4 Cod proc. penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu, instituită prin încheierea nr. 99 din 4 martie 2016 a Secţiei Penale a Tribunalului Suceava, faţă de inculpatul M**** D**** M****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prev. de art. 270 alin. 3, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. 1, lit. i, alin. 5 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 4 Cod proc. penală, menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul M**** D**** M****. Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Potrivit art. 221 alin. 1 Cod proc. penală, impune inculpatului M**** D**** M**** obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte din satul Bobeica, nr. 38, comuna Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava, fără permisiunea instanţei. Conform art. 221 alin. 2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul M**** D**** M****, are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorul din lucrări, Valach Ilie, domiciliat în satul şi comuna Izvoarele Sucevei, jud. Suceava, care urmează a fi audiat. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului M**** D**** M**** că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 5 Cod procedură penală, pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul în care locuieşte, pentru prezentarea în faţa instanţei de judecată, la chemarea acesteia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 aprilie 2016, ora 10:45.
Incheiere finala dezinvestire 57/2016 din 12.04.2016