R*** V*******
InculpatÎn temeiul art. 242 al. 1 şi 2 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul R*** V*******, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de minori, prevăzută de art. 211 al.1, 2 lit. a Cod penal raportat la art. 210 al.1 lit. b Cod penal ?i trafic de minori, prevăzută de art. 211 al.1, 2 lit. a Cod penal raportat la art. 210 al.1 lit. a, b Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, vizând revocarea/înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea şedinţei Camerei de consiliu nr. 130 din 01.07.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosar nr. 2853/86/2016, cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, prev. de art. 202 alin. 4 lit. b, respectiv d Cod procedură penală. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 20.07.2016.
Incheiere masuri preventive faza de UP 139/2016 din 20.07.2016