M***** B******
ReclamantU** C**** Î* R************ S******* R****
PârâtR*** M****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta MIKLOS BARBARA, necăsătorită, prin mandatar avocat Barothi Sarolta, în contradictoriu cu pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ a MUNICIPIULUI CAREI reprezentată prin Primar Kovacs Eugen, în reprezentarea Statului Român, şi R*** M****, ca întemeiată şi, în consecinţă: Constată că în C.F. nr. 109432 Carei (C.F. vechi 8872 Carei), asupra imobilului de sub A1 având nr. top. 7450/4 Carei în natură arabil intravilan (grădină), nr. top. 7452/8 Carei în natură vie intravilan şi nr. top. 7452/10 Carei în natură vie intravilan, a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, în cotă de 1/1, cu titlul juridic de ieşire din indiviziune şi dezmembrare, dobândit prin hotărâre judecătorească (poziţia B1). Constată că prin Dispoziţia nr. 780/2016 emisă de Primarul Municipiului Carei privind modificarea Dispoziţiei nr. 259/2006 – soluţionarea notificărilor nr. 344 şi 342/2001 depuse de d-na. R*** M**** domiciliată în Lugoj, str. Oltului, nr. 14/17, s-a dispus atribuirea în proprietatea pârâtei R*** M**** a terenului în suprafaţă de 757 mp. înscris în CF nr. 8872 Carei cu nr. top. 7450/4 – 72 mp. arabil în Grădina viilor, 7452/8 – 478 mp. vie şi 7452/10 – 207 mp. vie. Dispune înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei R*** M**** cu titlu juridic de restituire în baza Legii nr. 10/2001, în cotă de 1/1, asupra imobilelor din C.F. nr. 109432 Carei (C.F. vechi 8872 Carei) cu nr. top. 7450/4 Carei în natură arabil intravilan (grădină), nr. top. 7452/8 Carei în natură vie intravilan şi nr. top. 7452/10 Carei în natură vie intravilan. Constată că reclamanta, în calitate de promitent-cumpărător, a încheiat cu pârâta R*** M****, în calitate de promitent-vânzător, o promisiune sinalagmatică de vânzare - cumpărare cu privire la imobilele înscrise în C.F. nr. 109432 Carei (C.F. vechi 8872 Carei) cu nr. top. 7450/4 Carei în natură arabil intravilan (grădină), nr. top. 7452/8 Carei în natură vie intravilan şi nr. top. 7452/10 Carei în natură vie intravilan. Constată că pârâta R*** M**** nu şi-a îndeplinit obligaţia de încheiere a contractului în formă autentică. Obligă pârâta R*** M**** să se prezinte la notarul public pentru perfectarea vânzării, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în caz contrar, prezenta hotărâre ţine loc de act autentic translativ de proprietate, apt de întabulare şi, dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu juridic de vânzare-cumpărare, constatată prin hotărâre judecătorească, în cotă de 1/1, asupra imobilelor din C.F. nr. 109432 Carei (C.F. vechi 8872 Carei) cu nr. top. 7450/4 Carei în natură arabil intravilan (grădină), nr. top. 7452/8 Carei în natură vie intravilan şi nr. top. 7452/10 Carei în natură vie intravilan. Dispune modificarea suprafeţei totale a imobilelor din C.F. nr. 109432 Carei (C.F. vechi 8872 Carei) cu nr. top. 7450/4 Carei în natură arabil intravilan (grădină), nr. top. 7452/8 Carei în natură vie intravilan şi nr. top. 7452/10 Carei în natură vie intravilan, în sensul diminuării acesteia de la 757 mp. la 690 mp., conform documentaţiei cadastrale întocmite de Kozma I. Ioan Alexandru (persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie şi cartografiere – seria RO-SM-F nr. 0078/09.07.2012), aflată la filele nr. 10-19 de la dosar. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de a declara apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Carei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07 Martie 2017.
Hotarare 346/2017 din 07.03.2017Amână pronunţarea hotărârii la data de 07 Martie 2017, Complet 2CMF, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2017