D**** I*** N******
ReclamantO**** N******** R***** C*** N*****
PârâtM********* C******* S* P************ N*******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Culturii. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta . Obligă pârâta la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului, stabilite prin raportare la prevederile Legii nr. 353/2007, inclusiv în ce prive?te sporul pentru condi?ii grele ?i sporul pentru activitate de importan?ă na?ională, începând cu data de 20.07.2013 ?i pentru viitor, cu respectarea tuturor modificărilor intervenite, precum ?i la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite si cele efectiv încasate începând cu data de 20.07.2013, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadentei si pana la plata efectivă. Obligă pârâtul Ministerul Culturii la alocarea fondurilor necesare plaţii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze. Respinge, în rest, ca neîntemeiată, ac?iunea formulată. Respinge cererea de obligare a pârâ?ilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 13.03.2017.
Hotarare 1400/2017 din 13.03.2017Amână pronunţarea pentru data de 13.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2017pentru comunicare înscrisuri depuse azi în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 01.02.2017pentru depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 04.01.2017pentru comunicare înscrisuri
Incheiere de sedinta din 23.11.2016