B******* V***** I******** G****
ReclamantR****** F***** F*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta B******* V***** I******** G**** în contradictoriu cu pârâtul R****** F***** F******* şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la plata sumei de 65.585,94 BGN sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 16.05.2014 şi până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâtul la plata sumei de 9298,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lugoj. Pronunţată azi, 24.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 800/2017 din 24.03.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 24.03.2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2017Amână cauza la data de 16 martie 2017 în vederea revenirii cu adresă.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Amână cauza la data de 16 februarie 2017 în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017