B***** C******** F***** T*****
PârâtC*************** - P*** D******* C********
CreditorD********* E***
DebitorAdmite cererea de încuviin?are a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc „COPUZEANU FLORIN TRAIAN”, la cererea creditoarei COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - Prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la solicitarea creditoarei COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa , împotriva debitorului D********* E*** în temeiul titlului executoriu reprezentat de Proces verbal de contravenţie seria R 11 nr. 0485076 din data de 12.12.2011, în toate formele de executare silita, în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv suma de 28 Euro, sumă ce se va actualiza până la achitarea integrală a acesteia, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silita. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silita a obliga?iei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2016.
Incheiere de executare silita 1574/2016 din 20.10.2016