M****** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 288854/18.04.2016. Obligă pârâta CJP Cluj să emită o nouă decizie de pensionare, începând cu data de 01.11.2015, cu luarea în calcul a grupei II de muncă în procent de 100% pe perioada 11.11.1977-09.05.1991 conform înscrisurilor din carnetul de muncă, a sporului de vechime în integralitate, a sporului de condiţii grele şi a orelor festive din adeverinţele nr. 41/F/24/24.01.2014 emisă de Compania Naţională de Căi Ferate şi nr. CJ43/6537/2015 emisă de SRTF Călători Cluj. Respinge în rest, ca neîntemeiată, acţiunea formulată. Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 04.01.2017. Presedinte, Cu opinia separată a asistenţilor judiciari în sensul admiterii în parte a acţiunii, respectiv anularea deciziei nr. 288854/18.04.2016, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a grupei II de muncă, pe perioada 11.11.1977-09.05.1991, conform înscrisurilor din carnetul de muncă. Asistenti judiciari,
Hotarare 23/2017 din 04.01.2017pentru studiere dosar pensie
Incheiere de sedinta din 23.11.2016