B**** I* A***
PetentP****** O******* C*******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul B**** I* A***, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE ARGEŞ - POLIŢIA COSTEŞTI, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 11.04.2017.
Hotarare 462/2017 din 11.04.2017Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitate de părţi şi proba testimonială în cadrul căreia să fie ascultat din oficiu martorul Bratu Gheorghe. Emite adresă către Postul de Poliţie Miroşi, pentru ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, declaraţia olografă dată de petentul Bratu Albu cu ocazia verificărilor în petiţia cu nr. 2.001.236/25.10.2016 formulată de Bratu Gheorghe. Se citează martorul. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 11.04.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC şi se citează martorul. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 28.02.2017.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017