D********* I****** G******
PetentI************ D* P****** A* J******** A***** P****** C*******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul D********* I****** G****** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ- POLIŢIA COSTEŞTI, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 03.05.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Hotarare 549/2017 din 03.05.2017Amână pronunţarea la data de 03.05.2017. Pronunţarea se va face conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2017Se citează petentul cu o copie a întâmpinării formulată de intimat cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să formuleze şi să depună la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare. Emite adresă către CNAIR, pentru ca până la următorul termen să comunice la dosarul cauzei, dacă sectorul de drum DN 65 Lăngeşti Km.98 +500m, se află sau nu în interiorul localităţii; care este limita maximă admisă a vitezei cu care se circulă în sectorul de drum respectiv şi ce indicatoare şi ce marcaje rutiere sunt amplasate şi trasate în acel sector de drum. Amână judecarea cauzei, pentru comunicarea întâmpinării şi acordă termen de judecată la data de 25.04.2017, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC şi se va cita petentul cu menţiunea de mai sus. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2017.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Ia act de precizarea petentului, în sensul că intimat în prezenta cauză este IPJ Argeş- Poliţia Costeşti şi dispune rectificarea ce se impune în aplicaţia Ecris. Se citează intimatul cu copia acţiunii şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, întâmpinare cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie contestat şi istoricul abaterilor contravenţionale la regimul rutier, săvârşite de petent. Amână judecarea cauzei, pentru lipsă de procedură şi pentru comunicarea acţiunii şi acordă termen la data de 07.03.2017, pentru când se vor cita părţile, intimatul cu menţiunea de mai sus. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2017.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017