S* A** L****** V******** R****** S** I**** P*** R***********
ReclamantU******* C***** C*******
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta S.C. AIR LIQUIDE VITALAIRE ROMÂNIA SRL SA, în contradictoriu cu pârâta Ungureanu Carmen Cristina. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1354,74 lei, reprezentând contravaloare facturi emise în perioada 30.11.2014 – 30.05.2015 precum şi la plata sumei de 285,23 lei, reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere calculate începând cu data de 30.12.2014 şi până la data de 28.10.2015. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 546 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.03.2017.
Hotarare 950/2017 din 09.03.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 9 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2017Repune cauza pe rol. Dispune emiterea unei adrese către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava pentru a indica dacă pentru Deciziile nr. 8286/20.11.2014, nr. 852/29.01.2015 şi nr. 2249/29.04.2015 s-au acordat decontări, în ce cuantum şi pentru ce interval. De asemenea, se va solicita să precizeze termenul în care trebuie prezentată la plată decizia de decontare însoţită de taloanele aferente pentru a fi acceptată la plată. Fixează termen de judecată la data de 23.02.2017, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2016.
Incheiere de sedinta din 13.12.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 13 decembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică azi, 6 decembrie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 6 decembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 noiembrie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 29 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 noiembrie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 24 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 noiembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2016Se va emite adresă către CAS Suceava să ne comunice dacă suma de 1162,92 lei a fost virată către S.C. Air Liquide Vitalaire România SRL Iaşi.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Prorogă discutarea necesităţii emiterii adresei către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru termenul viitor.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016