A*** P* D****** D**
InculpatÎn temeiul art. 386 Cod de procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul AGIU DUMITRU DAN din infrac?iunile prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. şi art. 335 alin. 2 C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. ?i cu aplic. art. 5 din C.pen., în infrac?iunile prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, rep. şi art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, rep., ambele cu aplic. art. 33 lit. b din Vechiul C.pen., totul cu aplic. art. 5 din C.pen. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune condamnarea inculpatului AGIU DUMITRU DAN (date personale) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen ?i art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II – a şi lit. b din C.pen.1969, reprezentând dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. 1969, pe toată durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune condamnarea inculpatului AGIU DUMITRU DAN la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. În baza art. 71 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen ?i art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II – a şi lit. b din C.pen. 1969, reprezentând dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. 1969, pe toată durata executării pedepsei închisorii. Constată că infrac?iunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta se află în concurs cu infrac?iunea prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, rep., pedepsită prin sentin?a penală nr. 527/20.09.2013 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin nerecurare la data de 02.10.2013. În baza art. 85 alin. 1 C.pen. 1969 dispune anularea suspendării condi?ionate a executării pedepsei cu închisoarea de 2 ani, aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 527/20.09.2013 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin nerecurarela data de 02.10.2013. În temeiul art. 36, alin. 1 C.pen. 1969 raportat la art. 34, alin.1, lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., contope?te cele două pedepse de câte 3 ani închisoare ?i 2 ani închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 527/20.09.2013 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin nerecurare la data de 02.10.2013, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final rezultând 3 ani ?i 6 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen ?i art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II – a şi lit. b din C.pen.1969, constând în interzicerea exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţi sau funcţii elective publice, respectiv a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe toată durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 861 alin. 1 şi 2 C.pen. 1969 rap. la art. 865 alin. 2 C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 8 ani, termen stabilit în condiţiile art. 862 din C.pen. 1969 şi care va curge de la data rămânerii definitive a sentin?ei penale nr. 527/20.09.2013 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin nerecurare la data de 02.10.2013. În temeiul art. 863 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute la literele b) – d) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 863 alin. 3 lit. a şi e C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., impune inculpatului obligaţia de a desfăşura în următoarele 12 luni ale termenului de încercare o activitate neremunerată, pe o durată de 100 de ore, al cărei conţinut, precum şi instituţia la care va fi prestată activitatea, vor fi stabilite de Serviciul de Probaţiune Bucureşti şi obligaţia de a nu conduce vehicule. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare sau neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta hotărâre. În baza art. 71 alin 5 Cod penal 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1500 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate în cursul urmării penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.12.2017.
Hotarare 3618/2017 din 18.12.2017stabielste pron la 18.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04.12.2017, ora 08.30, complet C5, sala 203, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Prorogă pronunţarea asupra solicitării de efectuare a expertizei grafoscopice. Emite adresă către Inspectoratul de Poliţie Rutieră Ilfov pentru a se comunica procesul verbal de contravenţie cu seria PAK 3945 şi actele aferente întocmite ca urmare a comunicării acestuia. Revine cu adresă către IPJ Ilfov pentru a se comunica actele solicitate la termenul anterior. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2017.
Incheiere de sedinta din 30.10.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 30.10.2017, ora 08.30, complet C5, sala 203, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Dispune efectuarea de verificări DEPABD în vederea citării martorului Ionescu Bogdan. Emite adresă către Brigada de Poliţie Rutieră pentru a se comunica înscrisurile originale pentru efectuarea unei eventuale expertize grafoscopice. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2017.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 02.10.2017, ora 08.30, complet C5, sala 203, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.09.2017.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017