T***** I**** C******
InculpatÎn temeiul art. 485 alin.1 litera a) Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov cu inculpatul T***** I**** C****** , inculpat cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 762/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, infracţiune prevăzută de art. 289 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 şi art.7 litera c) din legea nr. 78/2000 şi, în consecinţă : În temeiul art. 289 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 şi art.7 litera c) din legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul T***** I**** C****** la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită . În temeiul art. 68 alin.1 Cod penal raportat la art. 67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului , ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 literele a, b, g (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de poliţist) şi k Cod penal , pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale (mai sus indicată) . În temeiul art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 alin.1 literele a, b, g (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de poliţist) şi k Cod penal . În temeiul art. 91 alin.1 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se calculează conform art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal obligă pe inculpatul T***** I**** C****** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă ; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal impune condamnatului T***** I**** C****** să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei – Tribunalul Ilfov . În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul T***** I**** C****** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile , muncă ce va consta în activităţi gospodăreşti de întreţinere spaţii exterioare în cadrul Primăriei oraşului Măgurele sau în activităţi gospodăreşti în cadrul Liceului Teoretic Horia Hulubei din oraşul Măgurele . În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal cu referire la art. 96 Cod penal atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de prevedere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei. În temeiul art. 68 alin.1 litera b) Cod penal raportat la art. 67 alin.2 Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 literele a, b, g (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de poliţist) şi k Cod penal pe o perioadă de 3 ani va începe să se execute de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe . În temeiul art. 65 alin. 3 Cod penal constată inaplicabilă pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 literele a, b, g (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de poliţist) şi k Cod penal pe toată durata în care va fi în vigoare suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale mai sus indicate. În temeiul art. 289 alin. 3 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul T***** I**** C****** a sumei de 200 (două sute) de euro , sumă primită de către inculpat ca mită. În temeiul art. 487 Cod procedură penală raportat la art. 404 alin.4 litera c) Cod procedură penală menţine măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov din data de 12.12.2016 dată în dosarul nr. 762/P/2016, sechestru instituit asupra autovehiculului marca Honda PC35 , cu număr de înmatriculare IF 03 ZEO, autovehicul aparţinând inculpatului T***** I**** C******, până la momentul executării măsurii de siguranţă a confiscării (mai sus indicate) precum şi până la momentul plăţii efective de către inculpat a cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cauză (mai jos indicate) . În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul T***** I**** C****** la plata sumei de 1.100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 01.02.2017.
Hotarare 23/2017 din 01.02.2017având nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2017