M******* C*****
ReclamantT**** D*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta M******* C*****, în contradictoriu cu pârâtul TAMAŞ DANIEL. Obligă pârâtul să efectueze formalităţile necesare pentru radierea autoturismului marca BMW, tipul 316l, cu nr. de înmatriculare MS 81 GCD, având nr. de identificare WBACA11000EL61050, din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, de pe numele reclamantei şi transcrierea acestui autoturism pe numele său într-un termen de 15 zile de la comunicare, iar în caz de refuz, prezenta hotărâre ţine loc de act apt pentru îndeplinirea acestor formalităţi. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.03.2017.
Hotarare 217/2017 din 03.03.2017Amână pronuntarea la data de 3 martie 2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei. Pronuntată în şedinta publică, azi, 17 februarie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2017Amână pronunţarea la data de 17 februarie 2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2017- acordă un nou termen de judecată; - efectuarea de verificări în baza de a evidenţei auto pusă la dispoziţia instanţei, cu privire la autoturismul marca BMW tipul 3161, nr. de identificare WBACA11000EL6150. - citarea pârâtului T**** D***** cu menţiunea de a se prezenta personal şi obligatoriu în vederea administrării interogatoriului, sub sancţiunea art. 358 Cod procedură civilă, potrivit căruia dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. Amână judecarea cauzei pentru data de 16 februarie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017