Dosar 3377/95/2016 din 09.09.2016

revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art.583 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3377/95/2016
Data dosar:
09.09.2016
Instanta:
Tribunalul Gorj
Departament:
Secţia PENALĂ
Obiect:
revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art.583 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.09.2016 la ora 09:00

    Complet: PEN 06CP-F
  • Admis fond

    În baza art. 583 C.pr.pen., admite sesizarea judecătorului delegat cu executarea din cadrul Tribunalului Gorj, privind pe condamnatul intimat Ş**** V*****. Constată că fapta pentru care intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 86/1 C.pen. din 1969 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969, stabilită prin sentinţa penală nr. 81/04.04.2012 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3617/19.11.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este concurentă cu fapta pentru care intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 861 C.pen. din 1969, şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969, prin sentinţa penală nr. 200/28.06.2013 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1776/26.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere privind pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 861 C.pen. din 1969, şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969, stabilită prin sentinţa penală nr. 200/28.06.2013 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1776/26.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 C.pen. din 1969 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969, stabilită prin sentinţa penală nr. 81/04.04.2012 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3617/19.11.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b şi art. 35 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969. În baza art. 861 C.pen. suspendă executarea pedepsei rezultante sub supraveghere. În baza art. 862 C.pen. stabileşte termen de încercare de 5 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 863 lit. a-d C.pen., respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, precum şi în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul a fost arestat de la data de 13.12.2011, la data de 04.04.2012. Menţine dispoziţiile privind latura civilă din cele două sentinţe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.09.2016.

    Hotarare 137/2016 din 27.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD