A******* I**
InculpatÎn baza art. 337 C.pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul A******* I**, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul pe o durată de 2 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C.pen. obligă inculpatul A******* I** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Muşăteşti sau Curtea de Argeş pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.06.2017
Hotarare 234/2017 din 29.06.2017Se citează inculpatul cu mandat de aducere pentru următorul termen de judecată. Se citează martorii din rechizitoriu, pentru cazul în care inculpatul nu înţelege să se prevaleze de procedura simplificată. Amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 04.05.2017Admite cererea de amânare formulată de către inculpat, pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2017
Incheiere de sedinta din 09.03.2017