Ţ********* A* M***** N***
PetentÎn temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 59-60 C.pen.1969 şi cu aplicarea art. 5 NCP admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat Tircomnicu Marian Nelu, , în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 1892/2012 emis de Judecătoria Sectorului 4 Bucure?ti în baza sentinţei penale nr. 1292/2012. Pune în vedere petentului dispoziţiile art. 61 din vechiul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a petentului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.01.2017.
Hotarare 76/2017 din 16.01.2017