D******* M***** V*******
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9188/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul D******* M***** V*******, trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 al.1 C.p. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata D******* M***** V******* aflată în stare de libertate. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatei D******* M***** V*******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.02.2017.
din 21.02.2017