D**** I*****
ContestatorC***** D* C***** S* I******** B****
IntimatAdmite acţiunea. Anulează decizia de concediere nr. 48/20.09.2016 şi în consecinţă dispune reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior concedierii şi obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata în perioada 20.10.2016 şi până la reintegrarea efectiva. Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu drepturile salariale cuvenite pentru perioada 08.07.2016-20.10.2016. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Bacău, secţia I civilă. Pronunţată la data de 14.06.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 497/2017 din 14.06.2017In temeiul art. 396 alin. 2 Cod pr.civ amâna pronuntarea la data de 14.06.2017, pronuntarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronuntata in sedinta publică, azi 09 iunie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2017Pentru a se emite adresă pârâtei
Incheiere de sedinta din 28.04.2017Pentru a se emite adresă in sensul arătat
Incheiere de sedinta din 03.03.2017Pentru a se cita martorul lipsă , sub sancţiunea amendări in caz de neprezentare
Incheiere de sedinta din 03.02.2017Pentru depunerea de înscrisuri, t: 3 febr. 2017
Incheiere de sedinta din 16.12.2016