Z****** V*****
InculpatD********* M**** O*****
Parte vătămatăÎn baza art. 257 alin. 1 şi alin. 4 din Noul Cod penal cu referire la art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal, Condamnă pe inculpatul Z****** V***** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În temeiul art. 337 alin. 1 din Noul Cod penal, Condamnă pe inculpatul Z****** V***** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În temeiul art. 38 alin. 1 din Noul Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Noul Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite anterior şi aplică inculpatului Z****** V***** pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 4 (patru) luni, respectiv, pedeaspa de 1 (un) an închisoare la care se adaugă 4 (patru) luni închisoare reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea de 1 (un) an. În baza art. 91 din Noul Cod penal, Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului Z****** V***** prin prezenta hotărâre penală, pe durata termenului de supraveghere de 3 (trei) ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 din Noul Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 din Noul Cod penal, Impune inculpatului Z****** V***** ca, pe perioada termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din Noul Cod penal, Impune inculpatului Z****** V***** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Noul Cod penal, Impune inculpatului Z****** V***** ca în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 80 de zile lucrătoare în folosul Primăriei oraşului Dăbuleni, judeţul Dolj sau în folosul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. În baza art. 91 alin. 4 din Noul Cod penal, Atrage atenţia inculpatului Z****** V***** asupra dispoziţiilor articolului 96 alineatul 1 din Noul Cod penal, referitoare la nerespectarea cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse. Constată că inculpatul Z****** V***** a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 31.10.2016 la data de 12.04.2017 inclusiv. În baza: art. 19, art. 25 şi art. 397, toate din Noul Cod de procedură penală, Ia act că persoana vătămată D********* M**** O***** nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală republicat, Obligă inculpatul Z****** V***** la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat efectuate: în cursul urmăririi penale (300 lei), al procedurii de cameră preliminară (200 lei) şi al judecăţii în primă instanţă (500 lei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 decembrie 2017.
Hotarare 4718/2017 din 29.12.2017Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 29 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 21 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 decembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţie aplicarea prevederilor art. 378 alin. 3 din Codul de procedură penală republicat. Stabileşte termen la data de 07 decembrie 2017 şi dispune citarea inculpatului Z****** V***** şi persoanei vătămate D********* M**** O*****. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 08 noiembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2017Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 25 octombrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.20171) În temeiul art. 362 din Codul de procedură penală republicat raportat la art. 208 alin. 5 din Codul de procedură penală republicat, Menţine, ca fiind temeinică şi legală, măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Z****** V***** prin Încheierea şedinţei publice a Tribunalului Dolj – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori cu numărul 26 din data de 12 aprilie 2017 pronunţată în dosarul cu numărul 34053/215/2016/a3, când instanţa de control judiciar a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 208 indice 1 din Codul de procedură penală republicat raportat la art. 215 alin. 4 şi alin. 6 din Codul de procedură penală republicat, Admite cererea formulată de către inculpatul Z****** V*****, prin apărător ales şi dispune modificarea conţinutului controlului judiciar sub aspect procedural în sensul ca supravegherea respectării de către inculpatul Z****** V***** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze atât de către Biroul de Supraveghere Judiciară din cadrul I.P.J. Dolj - Poliţia oraşului Dăbuleni, judeţul Dolj, cât şi de către Poliţia municipiului Bucureşti – Sector 3, prin Secţia nr. 13 de Poliţie. În baza art. 208 indice 1 din Codul de procedură penală republicat raportat la art. 215 alin. 9 din Codul de procedură penală republicat, Modifică obligaţia care îi revine inculpatului Z****** V***** pe durata controlului judiciar de a se prezenta la Poliţia oraşului Dăbuleni, judeţul Dolj, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte este chemat, cu obligaţia de a se prezenta atât la Poliţia oraşului Dăbuleni, judeţul Dolj, cât şi la Poliţia municipiului Bucureşti – Sector 3, prin Secţia nr. 13 de Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte este chemat. Atrage atenţia inculpatului Z****** V***** că, în caz de încălcare, cu rea - credinţă, a obligaţiilor impuse, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală republicat, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. 2) Pe fond, dispune citarea martorului Neacşu Virgil Ion cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2017, ora 13:30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 14.09.2017Se emite adresă către IPJ Dolj.
Incheiere de sedinta din 06.07.2017În temeiul art. 362 din Codul de procedură penală republicat raportat la art. 208 alin. 5 din Codul de procedură penală republicat, Menţine, ca fiind temeinică şi legală, măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Z****** V***** prin Încheierea şedinţei publice a Tribunalului Dolj – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori cu numărul 26 din data de 12 aprilie 2017 pronunţată în dosarul cu numărul 34053/215/2016/a3, când instanţa de control judiciar a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. Atrage atenţia inculpatului Z****** V***** că, în caz de încălcare, cu rea - credinţă, a obligaţiilor impuse, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală republicat, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pe fondul cauzei dispune, în vederea audierii, citarea cu mandat de aducere cu însoţitor a martorului Saleh Majed şi citarea la adresele de domiciliu a următorilor martori: Saleh Maria Sidonia, Creac Luminiţa Lăcrămioara şi Dulea Daniela. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 iunie 2017, ora 14:40.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Pentru citarea următorilor martori.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017În baza art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală republicat, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar, cerere formulată de inculpatul Z****** V*****, prin avocat ales Nuţă Ovidiu. În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală republicat, obligă inculpatul Z****** V***** la plata către stat a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 aprilie 2017, ora: 13:15.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.04.2017Respinge cererea formulată de inculpatul Z****** V*****, prin apărător ales, avocat Nuţă Ovidiu, de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 362 alin. 2 din Codul de procedură penală republicat raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 4 din Codul de procedură penală republicat, menţine, ca fiind temeinică şi legală, măsura arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 96/31.10.2016 a Judecătoriei Craiova faţă de inculpatul Z****** V*****, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 74/31.10.2016. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 martie 2017, ora: 12:30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.03.2017