S* W**** C****** S**
DebitorÎn baza art.174 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Dispune radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune plata către lichidator, din fondul de lichidare constituit conform art. 39 alin.4 din Legea nr.85/2014, a sumei de 1500 lei exclusiv TVA, reprezentând remuneraţia stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii falimentului. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6.07.2017 .
Hotarare 4462/2017 din 06.07.2017amână pronunăţarea la data de 06.07.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2017Respinge solicitarea de închidere a procedurii insolvenţei ca prematur formulată. Pune în vedere lichidatorului judiciar: - să depună la dosar răspunsurile primite de la DITL sector 2, 5 şi 6 Bucureşti cu privire la situaţia patrimonială a debitoarei, - să convoace Adunarea creditorilor cu privire la: oportunitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societăţii, avansarea de către creditori a sumelor corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative ale procedurii, aprobarea închiderii procedurii insolvenţei. Acordă termen la data de 22.06.2017, pentru când participanţii vor fi citaţi prin BPI. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.04.2017.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017amână pronunţarea la data de 07.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2017amână pronunţarea la data de 03.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2017Respinge cererea de majorare a termenelor formulată de către lichidatorul judiciar, apreciind că nedepunerea declaraţiilor de creanţă de către creditori nu reprezintă un motiv de majorare a termenelor stabilite prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei. Pentru continuarea procedurii în vederea întocmirii tabelului preliminar şi a tabelului definitiv amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 12.01.2017Admite cererea debitoarei WOMAN CLOTHES SRL, CUI 32118900, J40/10011/2013. În temeiul art. 145 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. În temeiul art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea acestuia. În temeiul art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, precum si toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2, art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 şi art. 271 NCPP . Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii - 10 zile de la primirea notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 14.11.2016; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 25.11.2016; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 21.12.2016; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 30.11.2016. În baza art. 45 alin. 1, lit. d din Legea 85/2014, LA SOLICITAREA DEBITOAREI, numeşte lichidator judiciar provizoriu pe EUROBUSINESS LRJ SPRL FILIALA BUCUREŞTI care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 1500 lei din averea debitorului, exclusiv TVA. În temeiul art. 147 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 100 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 12.01.2017. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.09.2016.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016