Dosar 34392/215/2016 din 25.11.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 34392/215/2016
Data dosar:
25.11.2016
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.07.2017 la ora 10:30

    Complet: Civil 24 ( fost CF2)
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 21 CALEA BUCUREŞTI, în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâţii S***** O*** şi S***** E****, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 9453,01 lei reprezentând restanţă cheltuieli comune pentru perioada august 2014 - septembrie 2016 şi suma de 1447,04 lei penalităţi de întârziere aferente, precum şi penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul restant începând cu data de 1.09.2016 până la data plăţii efective. Dispune compensarea cheltuielilor de judecată şi obligă reclamanta la plata către pârâţi a jumătate din cuantumul cheltuielilor efectuate, respectiv la suma de 700 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2017.

    Hotarare 8670/2017 din 12.07.2017
  • Sedinta din data de 05.07.2017 la ora 10:30

    Complet: Civil 24 ( fost CF2)
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12 iulie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2017
  • Sedinta din data de 28.06.2017 la ora 10:30

    Complet: Civil 24 ( fost CF2)
  • Amână cauza

    pentru observarea obiecţiunilor formulate de reclamantă la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2017
  • Sedinta din data de 07.06.2017 la ora 10:30

    Complet: Civil 24 ( fost CF2)
  • Amână cauza

    pentru observarea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 10:30

    Complet: Civil 24 ( fost CF2)
  • Amână cauza

    pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea depunerii raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 29.03.2017 la ora 10:30

    Complet: Civil 24 ( fost CF2)
  • Amână cauza

    pentru a se emite adresă la expert în vederea efectuării expertizei.

    Incheiere de sedinta din 29.03.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 10:30

    Complet: Civil 24 ( fost CF2)
  • Amână cauza

    pentru a se administra proba cu expertiză.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD