C********* F***** V*****
InculpatCondamnă inculpatul C********* F***** V*****, la o pedeapsă de 4.000 (patru mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 200 de zile amendă a câte 20 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută şi sancţionată de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 30 ianuarie 2017.
Hotarare 17/2017 din 30.01.2017Stabileşte data pronunţării hotărârii la 30 ianuarie 2017. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 16.01.2017pentru a se solicita cazierul actualizat al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016