Dosar 34601/215/2016 din 29.11.2016

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 34601/215/2016
Data dosar:
29.11.2016
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 09:30

    Complet: CF3
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de creditorul Ion Ionescu pentru acordarea de penalităţi. Obligă debitoarea Comisia com. Valea Stanciului de fond funciar să plătească în favoarea creditorului o penalitate de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data comunicării prezentei încheieri, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 905 din 18.06.2015 a Judecătoriei Segarcea, respectiv întocmirea documentaţiei premergătoare emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2,86 ha teren pe raza com. Valea Stanciului, conform dispoziţiilor arătate în sentinţa menţionată. Respinge cererea în contradictoriu cu Comisia judeţeană Dolj de fond funciar. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.05.2017.

    Hotarare 7077/2017 din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 09:30

    Complet: CF3
  • Amână cauza

    pentru ca pârâtele să îşi exprime poziţia cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată.

    Incheiere de sedinta din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 05.04.2017 la ora 09:30

    Complet: CF3
  • Amână cauza

    pentru citarea reclamantului la domiciliul procesual ales, cu copia înscrisurilor depuse la acest termen.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 09:30

    Complet: CF3
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei cu înscrisuri pentru soluţionarea excepţiilor invocate şi a fondului cauzei.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD