S****** C********* C******
Inculpat1. În temeiul art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** C********* C****** la pedeapsa 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din data de 31.03.2016). În temeiul art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 litera b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2. În temeiul art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** C********* C****** la pedeapsa 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (fapta din data de 31.03.2016). În temeiul art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 litera b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3. În temeiul art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** C********* C****** la pedeapsa 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere (fapta din data de 05.03.2016). În temeiul art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 litera b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 4. În temeiul art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** C********* C****** la pedeapsa 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (fapta din data de 05.03.2016). În temeiul art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 litera b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente între ele, dar şi cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 578/21.07.2016 a Judecătoriei Piatra Neamţ (definitivă, prin neapelare, la data de 17.08.2016) şi, în consecinţă: În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare aplicate inculpatului S****** C********* C****** prin Sentinţa penală nr. 578/21.07.2016 a Judecătoriei Piatra Neamţ (definitivă, prin neapelare, la data de 17.08.2016) şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv două pedepse a câte 1 an închisoare, stabilite pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal, şi o pedeapsă de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 litera b Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea dintre toate cele 7 pedepse evidenţiate mai sus, respectiv cea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 2 ani, reprezentând o treime din totalul celorlalte 6 pedepse, urmând ca inculpatul S****** C********* C****** să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 litera a raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 litera b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 45 alin. 3 litera a şi alin. 5 Cod penal, raportat la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 97 alin. 2 raportat la art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului S****** C********* C******, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 578/21.07.2016 a Judecătoriei Piatra Neamţ, respectiv 17.08.2016. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S****** C********* C****** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 literele c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 93 alin. 2 litera b Cod penal, impune inculpatului S****** C********* C****** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul S****** C********* C****** va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 100 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Gârcina, judeţul Neamţ, sau în cadrul Primăriei Municipiului Piatra Neamţ, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Neamţ, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului S****** C********* C****** că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul S****** C********* C****** la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2016.
Hotarare 832/2016 din 14.12.2016În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 14.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2016În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 29.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2016Amână cauza la data de 15.11.2016, pentru ataşare sentinţa penală.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016Amână cauza la data de 01.11.2016, având în vedere dispoziţiile Art. 3 din Hotărârea nr.6 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ din data de 09.09.2016, potrivit cărora s-a dispus iniţierea unei forme de protest începând cu data de 12.09.2016, urmând a fi soluţionate numai cauzele urgente.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016