S* A****** S**
ReclamantS* T***************** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta S* A****** S** şi pe pârâta S* T***************** S**, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1051,52 lei reprezintând taxă refuz neîntemeiat pentru cod licitaţie a-az7ii0, la care se adaugă penalităţi de întârziere contractuale de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere de la data de 16.07.2015 până la plata efectivă a debitului. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 700 lei, cheltuieli de judecată ( 200 de lei reprezentând taxa de timbru şi 500 de lei onorariu avocat). Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Tecuci. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2017.
Hotarare 72/2017 din 18.01.2017Pentru a da posibilitatea să se depună concluzii scrise, amâna pronun?area la data de 18.01.2017.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017Pentru ca reclamanta să depună la dosar comunicarea către pârâtă, din data de 29.04.2015,despre care face vorbire în înscrisurile depuse la dosar, acordă termen la 11.01.2017.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Repune cauza pe rol pentru a solicita precizări de la reclamantă cu privire la susţinerile pârâtei, urmând a fi comunicată către reclamantă o copie de pe concluziile scrise depuse la dosar de către pârâtă. Stabileşte termen de judecată la data de 14.12.2016, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.11.2016.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronuntarea la data de 09.11.2016.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronun?area la data de 02.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2016Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronun?area la data de 26.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2016