M******* M****
Petent prin av Amariei CameliaC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** S******
IntimatC****** L***** D* F*** F****** F******
IntimatAdmite cererea formulată de petentul M******* M**** , în contradictoriu cu pârâţii : Comisia locală de fond funciar Râşca, judeţul Suceava; Comisia judeţeană Suceava pentru aplicarea legilor de fond funciar. Dispune modificarea parţială a titlului de proprietate nr. 2165 din 05.03.2001 emis pe numele autoarei petentului, defuncta Munteanu I. Marghioala(fila 18 dosar), cu privire la: - suprafaţa de 13200 m.p., categoria de folosinţă arabil, aflată la locul numit ,, La Velniţă”, în extravilanul comunei Forăşti, judeţul Suceava, între vecinii: Neculau Ana, Andoni Valentin, drum naţional – E 85, Coteţ Vasile, Dencef Constantin, izlaz comunal, în sensul că, se va trece tarlaua nr. 105, parcelele A907, A908, din harta cadastrală a comunei Forăşti, judeţul Suceava, în loc de ,, tarlaua cu nr. 107, parcela 913” cum greşit s-a consemnat în titlul contestat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Fălticeni, judeţul Suceava, serviciul Arhivă. Pronunţată în şedinţa publică din 24 februarie 2017.
Hotarare 323/2017 din 24.02.2017Amână pronun?area la 24.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2017