Ţ**** S*****
Inculpat1. Condamnă pe inculpata Ţ**** S*****, la pedeapsa de : -- 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de articolul 335 alineatul (2) din Codul penal, cu aplicarea articolului 396 alineatul (10) din Codul de procedură penală. 2. Amână aplicarea pedepsei de 7 luni închisoare precizată la punctul 1, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. 3. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; 4. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor articolului 88 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea amânării aplicării pedepsei. 5. Datele prevăzute la punctul 3. literele c) - e) se comunică la Serviciul de probaţiune al municipiului Bucureşti. 6. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 zile, la Primăria sectorului 1 Bucureşti sau la Primăria sectorului 2 Bucureşti. 7. Obligă pe inculpată să achite 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.03.2016.
Hotarare 546/2016 din 18.03.2016