U************ D** B********
Apelant ReclamantM********* B******** P*** P***** G******
Intimat PârâtC******** L**** S***** 3
Intimat PârâtRespinge apelul, ca nefondat. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la C.A.B.MNG/MC.
Hotarare 88/2017 din 02.02.2017Amână pronunţarea cauzei la 26.01.2017. MNG/MC.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2017Amână pronunţarea cauzei la 26.01.2017.MNG/MC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2017Având în vedere cuprinsul cererii de la fila 14 din dosarul de apel, Curtea, apreciază că, în fapt, prin formularea acestei cereri, petenta contestă obligaţia sa de plată a taxei de timbru stabilită prin rezoluţia de primire, susţinând că este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, sens în care apreciază că se impune a se constata că cererea cu care a fost sesizată este o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în raport de dispoziţiile legale invocate, respectiv cele ale OUG nr.80/2013. Dispune înaintarea, spre competentă soluţionare,a cererii de reexaminare completului imediat următor.MI/MC.
Incheiere de sedinta din 01.09.2016