S****** A********* C* D*** A*** L**** V**** G******* F****
PetentS***** R********* M********* F********* P******
IntimatC***** V********** P*****
IntimatR******* C*****
IntimatS******** D* G********** M***** C****** P*** R*********** L****
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UAT Comuna Vulcan. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Szekely Alexandru în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Vulcan, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Statul Român, prin MFP şi a Primăriei Codlea – Direcţia Patrimoniu (fostă RASC Codlea), precum şi excepţia lipsei calităţii Ministerului Finanţelor Publice de reprezentant al Statului Român, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Szekely Alexandru în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin MFP şi a Primăriei Codlea – Direcţia Patrimoniu (fostă RASC Codlea), ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Zărne?ti. Pronunţată şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.10.2019.
Hotarare 1211/2019 din 31.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera şi având în vedere volumul sporit de activitate, amână pronunţarea cauzei pentru data de 31.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 3520/338/2016 din 23.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera şi având în vedere volumul sporit de activitate, amână pronunţarea cauzei pentru data de 23.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 3520/338/2016 din 09.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera şi având în vedere volumul sporit de activitate, amână pronunţarea cauzei pentru data de 09.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 3520/338/2016 din 27.09.2019Având nevoie de timp pentru a delibera şi având în vedere volumul sporit de activitate, amână pronunţarea cauzei pentru data de 27.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii 3520/338/2016 din 12.09.2019Având în vedere necesitatea emiterii unei adrese către pârâta Primăria Municipiului Codlea - Direcţia Patrimoniu.
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 08.05.2019Având în vedere că se impune ca petentul să depună la dosarul cauzei cele solicitate de către instanţa de judecată.
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 28.02.2019Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către apărătorul reclamantului.
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 13.12.2018Se va proceda la citarea Primăriei Codlea - Direcţia Patrimoniu
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 25.10.2018Se va proceda la citarea Primăriei Codlea - Direcţia Patrimoniu.
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 13.09.2018Pentru a se proceda la primăria Comunei Codlea - Direcţia Patrimoniu.
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 14.06.2018Având în vedere că se impune ca reclamantul Szekely Alexandru să întreprindă demersuri cu privire la aflarea sediului pârâtului Serviciul de Gospodărire Măgura Codlei S.R.L.
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 05.04.2018Apreciind că se impune a se emite adresă către Serviciul De Gospodărire Măgura Codlei (fostă R******* C*****).
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 08.02.2018citată pârâta la noul sediu indicat
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 14.12.2017Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta R******* C*****.
Incheiere de sedinta 3520/338/2016 din 28.09.2017