B**** Ş*****
ReclamantD**** P*** T****** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea principală. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 817,5 euro(echivalent în lei la data plăţii efective), reprezentând diurnă cuvenită reclamantului. Admite cererea reconvenţională. Obligă reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1400 euro(echivalent în lei la data plăţii efective), reprezentând prejudiciu cauzat acesteia. Dispune compensarea până la concurenţa sumei de 817,5 euro, cu obligarea reclamantului pârât la plata către pârâta reclamantă a diferenţei în sumă de 582,5 euro(echivalent în lei la data plăţii efective). Compensează cheltuielile de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi,17.04.2018 la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Hotarare 1848/2018 din 17.04.2018Amână pronunţarea la data de 17.04.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2018Pune în vedere apărătorului societăţii pârâte să depună la dosar procesul verbal de sancţionare emis de autorităţile maghiare, tradus în limba română, în integralitate precum şi precizări în scris cu privire la temeiul de drept al aplicării amenzii contravenţionale de către autorităţile maghiare, respectiv dispoziţiile ce au fost încălcate de către şofer. Amână judecata la data de 10 aprilie 2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 februarie 2018, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018Repune cauza pe rol pentru completare probatoriu. T: 27.02.2018. Citare părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.12.2017.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Amână pronunţarea la data de 05.12.2017, pentru deliberări. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2017Amână judecata la data de 21 noiembrie 2017 şi dispune comunicarea unui exemplar al completării raportului de expertiză către reclamant, pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de lucrare. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 septembrie 2017, la Tribunalul Arge?, sec?ia pentru conflicte de muncă ?i asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Admite obiecţiunea formulată de societatea pârâtă, prin apărător şi dispune emiterea unei adrese către expertul desemnat în cauză, Vlaicu Gabriela Mihaela, pentru a răspunde la aceasta, în sensul precizării şi a orei de intrare în ţară. În acest sens, se vor comunica expertului obiecţiunile depuse în scris de apărătorul societăţii pârâte, însoţite de actele ataşate. Ia act că reclamantul, personal, recunoaşte scrisul şi semnătura aflate pe dispoziţia de plată din 05.10.2015, ale cărei copii se află la fila 33 dosar. Amână judecata la data de 26 septembrie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 iunie 2017, la Tribunalul Arge?, sec?ia pentru conflicte de muncă ?i asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017Respinge cererea formulată de reclamant prin care solicită înlocuirea expertului desemnat în cauză, având în vedere precizarea depusă de expert la dosar. Dispune a se reveni cu adresă către expertul desemnat, în vederea efectuării lucrării cu obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă de la 28 februarie 2017. Menţine în sarcina apărătorului societăţii pârâte obligaţia stabilită la termenul din data de 14 februarie 2017, de a depune la dosar copia dispoziţiei de plată din 05.10.2015 prezentată în original instanţei la termenul de judecată mai sus menţionat. Amână judecata la data de 20 iunie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 aprilie 2017, la Tribunalul Arge?, sec?ia pentru conflicte de muncă ?i asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017Apreciază că în cauză nu operează sancţiunea decăderii societăţii pârâte având în vedere că plata onorariului de expert, conform chitanţei depuse la dosar, a fost făcută în termenul de 5 zile stabilit de instanţă şi depusă până la acest termen de judecată. Dispune emiterea adresei către expertul desemnat prin tragere la sorţi, Vlaicu Gabriela Mihaela, în sensul efectuării expertizei având ca obiectiv să se calculeze care este cuantumul diurnei datorat de societate reclamantului pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, avându-se în vedere reglementările legale în materie şi actele aflate în contabilitatea societăţii. Se va pune în vedere expertului să efectueze două variante ale raportului de expertiză, respectiv o variantă prin care să se aibă în vedere şi dispoziţiile de aflate la filele 33, 35, 37, 39 şi 40 dosar şi o variantă în care aceste dispoziţii să nu fie avute în vedere. Pentru acelaşi motiv se emite adresă şi către Biroul Local de Expertize, în sensul de a se comunica numirea în cauză a expertului contabil Vlaicu Gabriela Mihaela. Menţine în sarcina apărătorului societăţii pârâte obligaţia stabilită la termenul anterior, de a depune la dosar copia dispoziţiei de plată din 05.10.2015, prezentată în original instanţei la termenul de judecată din data de 14 februarie 2017. Amână judecata la data de 25 aprilie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 februarie 2017, la Tribunalul Arge?, sec?ia pentru conflicte de muncă ?i asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu expertiza contabilă. Se emite adresă către expertul desemnat, Vlaicu Gabriela Mihaela, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a unui raport de expertiză având ca obiectiv să se calculeze care este cuantumul diurnei datorat de societate reclamantului pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, avându-se în vedere şi reglementările legale în materie şi actele aflate în contabilitatea societăţii. Se va pune în vedere expertului să efectueze două variante ale raportului de expertiză, respectiv o variantă prin care să se aibă în vedere şi dispoziţiile de plată în privinţa cărora se contestă semnătura, aflate la filele 33, 35, 37, 39 şi 40 dosar şi o variantă în care aceste dispoziţii să nu fie avute în vedere. Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 800 lei, din care 400 lei în sarcina reclamantului şi 400 lei în sarcina societăţii pârâte, adresa către expert şi către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş urmând să fie emise după depunerea la dosar a dovezii de achitare a acestuia în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecata la data de 28 februarie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 februarie 2017, la Tribunalul Arge?, sec?ia pentru conflicte de muncă ?i asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 14.02.2017Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru pârâta-reclamantă proba cu interogatoriul reclamantului-pârât, în dovedirea cererii principale şi pune în vedere apărătorului acestuia să pregătească interogatoriul pentru termenul următor. Ia act că pârâta-reclamantă a renunţat la proba testimonială atât pentru dovedirea cererii principale, cât şi pentru dovedirea cererii reconvenţionale. Respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba testimonială cu martorii Feraru Bogdan şi Iorga Dorel, solicitată de reclamantul-pârât atât pentru dovedirea cererii principale, cât şi pentru dovedirea cererii reconvenţionale. Pune în vedere apărătorului societăţii pârâte ca la termenul următor să prezinte originalele înscrisurilor contestate de reclamantul-pârât, despre care face vorbire la fila 93 dosar. Amână judecata la data de 14 februarie 2017, pentru când se citează reclamantul-pârât, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 noiembrie 2016, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016