D******* N******
InculpatR***** S*****
Parte vătămatăS* E*** U**** S*** S*
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen.,constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.6421/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani privind pe inculpatul D******* N****** (minor)trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea tâlhărie, prevăzută de art.233 alin.1 N.C.pen., cu aplicarea art.113 N.C.pen.a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză privind pe inculpatul D******* N******. Stabileşte termen de judecată la data de 12.09.2016, ora 10.00, pentru când se va cita inculpatul cu menţiunea că în timpul judecăţii are: - posibilitatea de a contesta probele administrate în timpul urmăririi penale sau, - posibilitatea ca în cazul în care recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu,să solicite aplicarea procedurii recunoaşterii vinovăţiei prev. de art 375 rap. la 374 al.4 Cpp, adică judecarea cauzei numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor înscrisuri prezentate de părţi şi de persoana vătămată. Potrivit art. 396 al 10 CPP, în cazul aplicării procedurii recunoaşterii vinovăţiei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Potrivit art.375 CPP, inculpatul poate recunoaşte săvârşirea faptei şi solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi atât personal în faţa instanţei la termenul de judecată stabilit cât şi prin înscris autentic, care va fi comunicat instanţei. - obligaţia de a se prezenta în faţa instanţei şi a comunica dacă este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, sau să depună o declaraţie autentică în acest sens, în caz contrar putându-se pronunţa o pedeapsă cu executarea. - se vor cita persoanele vătămate cu menţiunea că se pot constitui părţi civile până la începerea cercetării judecătoreşti. În baza art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară încheiat între UNBR şi Ministerul Justiţiei la data de 06.06.2015, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului. Se va emite către Barou de Avocaţi Petroşani pentru desemnarea de avocat din oficiu pentru inculpat. Se va emite adresă la Serviciul de Probaţiune Hunedoara pentru efectuarea unui referat de evaluare inculpat. Se va emite adresă pentru înaintarea fişei de cazier judiciar inculpat. Prezenta se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13 iunie 2016.
99/2016 din 13.06.2016Stabileşte termen de judecată la data de 13 iunie 2016, ora 10.00, pentru când: - se vor cita persoana vătămată şi partea civilă cu menţiunea că pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în termen de 20 zile de la primirea prezentei,că dosarul se află în acest moment în procedura de cameră preliminară şi că au dreptul de a angaja un apărător. Obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea,după trimiterea în judecată,a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei,precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Acordă termen în cunoştinţă inculpatului D******* N******. Pronunţată în camera de consiliu, azi,16 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016