T******* C*********
Apelant InculpatA****** - D******* G******* R******** A F********* P****** B************* J******** A F********* P****** S****
Intimat Parte civilăAdmite apelul formulat de inculpatul T******* C********* împotriva sentinţei penale nr.118/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.3538/85/2014 pe care o desfiinţează în parte sub aspectul laturii penale şi rejudecând în fond în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 3 ani închisoare şi de 1 an închisoare aplicate inculpatului şi înlătură sporul de 6 luni aplicat. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului T******* C********* de la 3 (trei) ani la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de În baza art. 9 alin. 1 litera b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, 37 alin. 1 lit. a c.p. 1969 şi a art. 5 c.p. . Reduce pedeapsa aplicată inculpatului T******* C********* de la 1 an la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii în folosul propriu art. 272 alin. 1 lit. b Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a c.p. 1969 şi art. 5 c.p. Constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre ( 26.08.2010-30.09.2012 – fapta prev. de art. 9 lit. b Legea nr. 241/2005 şi 22.02.2011-fapta prev. de art. 272 alin. 1 lit. b Legea nr. 31/1990) se află în concurs între ele, şi sunt concurente cu următoarele fapte: -fapta din 18.09.2011 pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare prin S.P. nr. 121/25.02.2013 a Jud. Sibiu, def. la data de 11.03.2013 prin neapelare. -fapta din 23.08.2011 pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare prin S.P. nr. 473/12.09.2012 a Jud. Sibiu, pedeapsă a cărei suspendare condiţionată a fost anulată prin S.P. nr. 121/2013. -fapta din 11.06.2012 pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.P. nr. 498/21.10.2014 a Jud. Sibiu def. la data de 23.03.2015. ( aflată în concurs real cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin S.P. 121/2013) -fapta din 20.05.2013 pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.P. nr. 498/21.10.2014 a Jud. Sibiu def. la data de 23.03.2015. ( aceasta fiind săvârşită în stare de recidivă faţă de condamnarea din S.P. nr. 121/2013). -fapta din 05.11.2013 pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.P. nr. 498/21.10.2014 a Jud. Sibiu def. la data de 23.03.2015. ( aceasta fiind săvârşită în stare de recidivă faţă de condamnarea din S.P. nr. 121/2013). -fapta din 21.11.2013 pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.P. nr. 498/21.10.2014 a Jud. Sibiu def. la data de 23.03.2015. ( aceasta fiind săvârşită în stare de recidivă faţă de condamnarea din S.P. nr. 121/2013). Descontopeşte pedeapsa rezultantă finală de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 498/2014 a Jud. Sibiu, în temeiul art. 33 lit. a c.p. 1969, 34 lit. b c.p. 1969 art. 5 c.p., în pedepsele rezultante parţiale componente de: 8 luni închisoare ( fapta din 20.05.2013) de 8 luni închisoare ( fapta din 05.11.2013) şi de 8 luni închisoare ( fapta din 21.11.2013) şi înlătură sporul aplicat de 1 lună închisoare. Descontopeşte cele trei pedepse rezultante parţiale de 8 luni închisoare aplicate în baza art. 39 alin. 1 c.p. din 1969 art. 37 lit. a cp. 1969, art. 34 lit. b c.p. 1969 art. 5 c.p., în pedepsele componente de : 6 luni închisoare aplicată pentru fapta din 21.11.2013 şi pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, de 6 luni închisoare pentru fapta din 05.11.2013 şi pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, de 6 luni închisoare aplicată pentru fapta din 20.05.2013 şi pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, şi repune aceste pedepse în individualitatea lor. Descontopeşte pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 498/2014 în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. 1 c.p., 33 lit.a şi 34 lit.b c.p. 1969, art. 5 c.p. în pedepsele componente, de 4 luni închisoare aplicată pentru fapta din 11.06.2012, de 6 luni aplicată prin S.P. nr. 121/2013 pentru fapta din 18.09.2011 şi de 8 luni închisoare, aplicată prin S.P.nr. 473/2012 a Jud. Sibiu, pentru fapta din 23.08.2011. În baza art. 15 alin. 2 Legea nr. 187/2012 şi a art. 85 alin. 1 c.p. 1969 menţine dispoziţiile privind anularea suspendării condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 121/2013. Descontopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 121/2013 în pedepsele componente, de 6 luni închisoare aplicată pentru fapta din 18.09.2011 şi de 8 luni aplicată prin S.P.nr. 473/2012 a Jud. Sibiu, pentru fapta din 23.08.2011. În baza art. 15 alin. 2 Legea nr. 187/2012 şi a art. 85 alin. 1 c.p. 1969 menţine anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 473/2012 a Jud. Sibiu. În baza art. 36 alin. 1 art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b c.p. 1969 cu aplic.art. 5 c.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin S.P.nr. 121/2013 a Jud. Sibiu ( astfel cum au fost repuse în individualitatea lor) cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin S.P:nr. 498/2014, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea , de 8 luni închisoare. În baza art. 39 alin. 1 c.p. 1969 art. 37 alin. 1 lit.a c.p.1969 art.34 lit.b c.p. 1969 cu aplic. art. 5 c.p. contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 498/2014 (pentru fapta din 20.05.2013) cu pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare. În baza art. 39 alin. 1 c.p. 1969 art. 37 alin. 1 lit.a c.p.1969 art.34 lit.b c.p. 1969 cu aplic. art. 5 c.p. contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 498/2014 (pentru fapta din 05.11.2013) cu pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare. În baza art. 39 alin. 1 c.p. 1969 art. 37 alin. 1 lit.a c.p.1969 art.34 lit.b c.p. 1969 cu aplic. art. 5 c.p. contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 498/2014 (pentru fapta din 21.11.2013) cu pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare. Constată că toate aceste infracţiuni sunt concurente cu cele două infracţiuni reţinute prin prezenta hotărâre în sarcina inculpatului. În baza art. 33 lit. a c.p. 1969 34 lit. b c.p. 1969 cu aplic. art. 5 c.p. contopeşte pedepsele rezultante parţiale de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, cu pedepsele de 2 ani închisoare şi de 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în final,2 ani închisoare. Constată că inculpatul a executat, din pedeapsa aplicată, perioada 24.03.2015-01.09.2015, având un rest de executat de 113 zile. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale atacat în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale. În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 09 03 2016.
Hotarare 244/2016 din 09.03.2016Amână pronunţarea la data de 9.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2016